Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Lui Costel Gâlcă nu-i pasă de plecarea lui Andrei Ivan de la Craiova

Lui Costel Gâlcă nu-i pasă de plecarea lui Andrei Ivan de la Craiova

Lui Costel Gâlcă nu-i pasă de plecarea lui Andrei Ivan de la Craiova
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Andrei Ivan (28 de ani) a părăsit-o pe Universitatea Craiova în această iarnă și a mers în a doua ligă din Turcia, la penultima clasată Adanaspor.

Întrebat fiind despre decizia atacantului, Costel Gâlcă (52) a lăsat de înțeles că nu îi va simți lipsa lui Ivan, ci din contră.

Costel Gâlcă, încântat de decizia lui Andrei Ivan de a accepta o nouă provocare în carieră

Andrei Ivan a plecat de curând în Turcia pentru a li se alătura celor de la Adanaspor, iar înainte de a părăsi România, atacantul s-a felicitat pentru decizia luată:

Nu contează financiar! E un pas înainte pentru mine pentru că o să joc”, a spus fotbalistul, printre altele, în ciuda faptului că a semnat cu o formație care are șanse mari să retrogradeze în eșalonul al treilea din „Țara semilunei”.

Andrei Ivan a fost primit ca un superstar de fanii turci, care speră că prin aducerea atacantului din Bănie vor avea o șansă în plus de a rămâne în liga secundă.

La fel de mare bucurie pare să fie și în Oltenia. Întrebat despre plecarea lui Andrei Ivan, antrenorul Costel Gâlcă a sugerat că nu îi va simți lipsa atacantului și l-a felicitat pe acesta din urmă pentru curajul de a accepta o nouă provocare în carieră. Gâlcă speră ca Ivan, prin împrumutul în Turcia, să își relanseze cariera și să revină la forma care l-a consacrat:

Am mai spus-o de multe ori. Erau trei jucători care puteau pleca în orice moment, unul era Ivan. Până la urmă, s-a luat această decizie, a fost și decizia lui, atunci a fost liber să plece. Sper să facă un campionat bun și să poată reveni la nivelul pe care îl avea înainte”, a declarat Costel Gâlcă, potrivit Digi Sport.

Este Andrei Ivan un tip capricios?

Antrenorul Universității Craiova a fost întrebat ulterior și despre relația pe care a avut-o cu atacantul, descris în trecut ca fiind o persoană capricioasă.

Nu, îl cunosc de mult timp, nu este capricios în niciun fel, se antrenează. A trecut printr-o pasă mai proastă, dar îi doresc să revină la forma de dinainte și să fie un jucător important și pentru club și pentru națională”, a completat Costel Gâlcă.

Andrei Ivan se poate mândri cu 17 apariții bifate în tricoul naționalei mari, pentru care a înscris un gol. În mandatele ultimilor selecționeri, el și-a făcut apariția tot mai rar la lot. De altfel, ultimul său joc sub tricolor s-a consemnat la data de 6 iulie 2022. Atunci, el a evoluat în ultimele 16 minute ale unui duel Bosnia Herțegovina – România 1-0.

În schimb, pentru Universitatea Craiova a înregistrat statistici mult mai bune. În 306 meciuri jucate în alb-albastru, el a înscris 71 de goluri și a oferit 38 de pase decisive.